
Ce spune despre tine poziția în care dormi?
Ești încăpățânat? Cauți mereu stimuli noi? Sau ești nesigur? Probabil ai citit deja undeva că pare să existe o legătură între poziția în care preferăm să dormim noaptea și felul în care ne raportăm la viață!

Toate testele și cercetările științifice făcute în acest sens pornesc de la ideea că, dacă ziua reușim să ne gestionăm și să ne controlăm atitudinile, în somn nu putem împiedica ieșirea la suprafață a celor mai profunde aspecte ale personalității noastre.
Pe care dintre aceste 6 poziții o ai în somn? Descoperă acum ce „spune despre tine” poziția în care dormi noaptea!
Poziția fetală

Poziția fetală este cea mai răspândită din lume: cam jumătate dintre oameni o preferă inconștient celorlalte. Este asociată cu nostalgia pântecelui matern. Dacă este și poziția ta preferată, poate ești o persoană puțin fragilă, care în spatele unei aparențe dure ascunde de fapt o mare sensibilitate.
Poziția semifetală

Poziția semifetală este cea a unei personalități echilibrate, mereu în căutare de noi provocări și oportunități, poate doar puțin cam aspră cu sine!
Poziția „trunchi”

Dacă te trezești dormind pe o parte, cu picioarele și brațele întinse pe lângă corp, ca aproximativ 20% din populația lumii, atunci ai probabil o personalitate mai degrabă extrovertită și încăpățânată. Dar atenție! Poate ai tendința să ai încredere prea ușor!
Poziția pe burtă

Te trezești dormind pe burtă, cu brațele ridicate în jurul pernei? Atunci probabil ești o persoană spontană și sociabilă, care ascunde însă și o anumită fragilitate și se lasă ușor cuprinsă de anxietate și stres.
Poziția pe spate, cu brațele pe lângă corp

Cunoscută și ca „poziția soldatului”, indică de obicei o personalitate foarte așezată, aproape rigidă, care rareori se lasă în voia emoțiilor. Are însă o stimă de sine considerabilă și pretinde mereu mult, atât de la sine, cât și de la ceilalți.
Poziția „stea”

Îți place să dormi pe spate, cu brațele și picioarele care tind să ocupe tot patul? Atunci ești o persoană foarte extrovertită, capabilă de sentimente profunde și mereu dispusă să-i asculte pe ceilalți, dar nu din acest motiv îți place să fii mereu în centrul atenției!
Ți-ai găsit poziția?
Fiecare dintre noi preferă să doarmă în una sau chiar mai multe poziții în timpul nopții, iar dacă acestea ne influențează sau nu ziua, nu putem ști sigur.
Ce este însă sigur este că o saltea, o pernă și o somieră de calitate, potrivite pentru tine, sunt cea mai bună soluție ca să dormi bine și să începi fiecare zi în cea mai bună formă!







