
Trezește-te fericit în fiecare dimineață!
Să te trezești devreme dimineața ca să mergi la muncă sau la școală nu e deloc ușor. În lunile de iarnă, la căldura păturii, misiunea pare și mai grea.

Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești prost dispus sau, cum se spune, „cu fața la cearșaf”? Dacă răspunsul e da, atunci ar trebui să citești acest articol!
Coboară din pat cu ce picior vrei: iată cum găsești buna dispoziție!
6 pași simpli spre fericire!
Să te trezești dimineața fericit și plin de energie nu e chiar atât de greu! Notează aceste 6 sfaturi simple și încearcă să le aplici de azi!
Sfatul 1: mănâncă ușor!
Este important să nu ne suprasolicităm metabolismul în orele de seară. Cina ar trebui să fie o masă ușoară, luată cu cel puțin 3 ore înainte de culcare.
Sfatul 2: adormi cu gânduri frumoase!
Când te întinzi în pat, nu rumega problemele de la serviciu sau facturile de plătit! Gândește-te la tot ce îți face viața frumoasă! Seara este cel mai prost moment pentru a încerca să rezolvi probleme. Mai bine adormi gândindu-te: „sunt fericit”!
Sfatul 3: aromă de cafea!
De ani buni se găsesc în comerț cafetiere electrice care se pot programa de cu seară. Lasă-te trezit de aroma cafelei. Așa îți poți trezi și partenerul cu mirosul îmbietor de cafea răspândit prin toată casa!
Sfatul 4: trezește-te natural!
„Fericire” și „sunetul alarmei” sunt două cuvinte care nu prea se potrivesc, dar dacă folosești telefonul ca alarmă, setează ca sonerie melodia ta preferată sau o melodie relaxantă. Te va ajuta să te trezești bine dispus!
Sfatul 5: întinde-te!
Dimineața, înainte să cobori din pat, întinde-ți bine toți mușchii! Așa elimini tensiunea musculară și îți stimulezi articulațiile.
Sfatul 6: râzi!
Râsul este cel mai bun antidot împotriva oricărei forme de tristețe! Un hohot de râs reduce stresul și anxietatea, scade tensiunea arterială și îmbunătățește dispoziția! Coboară din pat și zâmbește-ți în oglindă. Încearcă și o să vezi!
Cine doarme bine se trezește fericit!
Nu uita însă că, pentru a te trezi relaxat și senin, trebuie să dormi bine noaptea! Iar singurul mod de a reuși este un sistem de pat de calitate, care să-ți permită să te odihnești bine. O saltea, o somieră și o pernă de calitate sunt primul și cel mai important pas pentru un somn bun.







